Eurodeputat finlandez, despre aderarea Romaniei la Schengen: Vrem sa reparam greseala din 2007

0
1845


După ce Finlanda a anunţat, miercuri, că se va alătura Olandei in decizia de a vota impotriva aderării Romaniei şi Bulgariei la spaţiul Schengen, eurodeputatul finlandez Sari Essayah a declarat pentru Gandul că in acest fel se incearcă „repararea” greşelii din 2007, anul aderării acestor două state la UE.

Cu toate că Essayah a recunoscut gestul Olandei şi al Finlandei ca fiind unul „un pic nedrept” şi a precizat că ceea ce se intamplă acum este de fapt o decizie politică, ea reprezintă „o incercare de a repara o greşeală mai veche”: admiterea Romaniei şi Bulgariei in UE, in 2007 – un pas făcut prea devreme şi pripit.

„Sunt voci care spun că Romania şi Bulgaria au fost primite prea devreme in UE şi că poate ar fi trebuit să mai aşteptăm caţiva ani. La admiterea in UE existau aceste criterii privind corupţia, transparenţa, societatea. Greşeala a fost făcută atunci. Pot inţelege acest punct de vedere: am indeplinit toate criteriile tehnice, de ce vă mai plangeţi? Dar aceşti oameni trebuie să inţeleagă că atunci (in 2007) am ezitat şi că acum incercăm să reparăm greşeala pe care am făcut-o atunci. Ştiu că este puţin nedrept”
, spune eurodeputata.

„Nu ar trebui să fie aşa. Chiar dacă spunem că sunt chestiuni tehnice in cazul aderării la Schengen, ultimul cuvant il are decizia politică „, recunoaşte eurodeputata. La fel se intamplă cu criza euro şi cu Grecia, spune Essaya: „De ce se află acum zona euro in criză, de ce a fost admisă Grecia in zona euro, cand existau 5 criterii pentru admitere? Pentru că s-a luat o decizie politică”.

Eurodeputat finlandez, despre aderarea Romaniei la Schengen: Vrem sa reparam greseala din 2007

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.