Finlanda și Rusia vor să intensifice cooperarea la frontiera comună

0
1914

Finlanda și Rusia au convenit să intensifice cooperarea la granița comună, prin care un număr tot mai mare de migranți intră în Uniunea Europeană, a declarat miercuri ministrul finlandez de interne, Petteri Orpo, transmite Reuters.
‘Chiar dacă frontiera de est a Finlandei constituie și granița externă a spațiului Schengen, atât Finlanda, cât și Rusia doresc să rezolve problema în primul rând pe baze bilaterale’, a indicat Orpo într-un comunicat, după întâlnirea avută cu omologul său rus, Vladimir Kolokolțev.
Ministrul finlandez nu a precizat însă ce măsuri sunt avute în vedere. Cele două state împart o graniță comună de 1.340 km.
imageResize

Săptămâna trecută, guvernul de la Helsinki a criticat Moscova pentru că permite unui număr tot mai mare de solicitanți de azil să traverseze frontiera arctică spre nordul Europei.
Conform poliției de frontieră finlandeze, aproximativ 400 de solicitanți de azil au intrat din Rusia în Finlanda în această lună, comparativ cu circa 700 în întreg anul 2015.


Premierul finlandez Juha Sipila și omologul său rus Dmitri Medvedev urmează să ia în discuție vineri problema migrației, adaugă Reuters.
AGERPRES/(AS — autor: Irina Cristea, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
http://www.agerpres.ro/externe/2016/01/27/finlanda-si-rusia-vor-sa-intensifice-cooperarea-la-frontiera-comuna-15-58-19

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.