Liderii celor 25 de state comunitare s-au reunit, vineri, in oraşul finlandez Lahti, situat la 100 de kilometri nord de Helsinki, pentru a dezbate o serie de probleme, in special cele din domeniul energetic, inainte de sosirea preşedintelui rus, Vladimir Putin, relatează AFP.
Dineul la care va participa şi liderul rus, organizat de Finlanda, statul scandinav care deţine preşedinţia semestrială a UE, se anunţă unul delicat. Blocul comunitar, din ce in ce mai mult dependent de surse energetice din state situate in afara graniţelor sale, urmăreşte dezvoltarea unei politici comune in acest domeniu, după ce ţări precum Germania şi Franţa acordă o importanţă deosebită relaţiilor directe cu marii furnizori de resurse energetice.
Rusia este principala sursă de energie, furnizand UE peste 25 la sută dintre hidrocarburile necesare.