PREMIERUL FINLANDEZ: "Sancţiunile împotriva Rusiei afectează puternic economia Finlandei"

0
1748


Premierul Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că economia ţării sale depinde foarte tare de cea a Rusiei, informează RIA Novosti.
Oficialul a explicat: „Dacă economia rusă scade cu 3%, PIB-ul nostru scade cu 0,5%”. Afirmaţia a fost făcută în timpul unei vizite în Suedia, unde Stubb a comentat inclusiv informaţiile despre noile sancţiuni ce i-ar putea fi aplicate Rusiei.
Acesta a mai spus că, în prezent, Finlanda traversează cea mai gravă criză economică din ultimii 20 de ani şi, din acest motiv, el este „foarte îngrijorat” de faptul că sancţiunile temporare împotriva Rusiei vor influenţa şi ţara sa, a cărei bunăstare depinde în mare parte de relaţiile comerciale cu statul vecin.
Destinaţie a peste 11% dintre exporturile finlandeze, Federaţia Rusă este cel mai mare partener comercial al Finlandei, depăşind Suedia şi Germania. Noi sancţiuni împotriva Rusiei ar putea fi decise la Consiliul European din 16 iulie. În acest sens, şeful Guvernului de la Helsinki şi-a exprimat speranţa că „lucrurile nu vor ajunge atât de departe”.
Alexander Stubb şi-a preluat mandatul pe 24 iunie. Anterior, el îndeplinise funcţia de ministru al Afacerilor Europene şi al Comerţului Extern (2011-2014), poziţia precedentă (2008-2011) fiind de ministru al Afacerilor Externe. În martie 2012, Stubb a făcut parte dintre semnatarii unui amendament ce ar fi legalizat căsătoriile homosexuale, respins ulterior de Parlament.
 

PREMIERUL FINLANDEZ: „Sancţiunile împotriva Rusiei afectează

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.