Întrevederea ministrului pentru românii de pretutindeni cu președintele Comisiei din Finlanda

0
1623

Întrevederea ministrului pentru românii de pretutindeni cu președintele Comisiei pentru afaceri juridice din Parlamentul finlandez. La 10 mai a.c., ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, a participat la o întrevedere cu Kari Tolvanen, președintele Comisiei pentru afaceri juridice din Parlamentul finlandez, și Eva Biaudet, vice-președinte.
Discuțiile au abordat problematica respectării drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor europeni, cu accent pe cazul doctorului român cu dublă cetățenie, Camelia Smicală Jalaskoski. Partea română a solicitat sprijinul autorităților finlandeze în vederea menținerii identității etnice și lingvistice a celor doi copii, Maria și Mihai, aflați în custodia serviciilor sociale finlandeze. În acest sens, s-a propus participarea minorilor la o serie de activități desfășurate în limba română, prin intermediul asociațiilor reprezentative românești din Finlanda.
Reprezentanții finlandezi au asigurat susținerea interesului superior al copiilor, sub rezerva respectării cadrului legislativ național. De asemenea, a fost subliniată necesitatea informării corecte a cetățenilor români cu privire la drepturile și libertățile de care aceștia se bucură pe teritoriul finlandez, precum și principiile fundamentale care stau la baza acestora.


Totodată, au fost discutate posibilitățile de cooperare bilaterală în care să fie implicate autoritățile naționale pentru protecția copilului din ambele state
mai mult la :  www.stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.