În ce condiţii cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene pot munci în Finlanda?

0
1652

Finlanda permite accesul liber pe piaţa forţei de muncă a cetăţenilor provenind din toate ţările membre ale Uniunii Europene, inclusiv din Romania şi Bulgaria, fără să fi impus o perioadă de tranziţie privind libera circulaţie. Cu toate acestea, fără să fi fost impuse restricţii, procesul prin care un muncitor străin isi poate găsi un loc de muncă in Finlanda nu este deloc uşor şi nici de scurtă durată, din mai multe motive.

In primul rand, pentru majoritatea locurilor de muncă, chiar şi in domeniul construcţiilor şi al agriculturii, este nevoie de cunoaşterea la un anumit nivel a uneia din limbile oficiale (finlandeză sau suedeză). Există foarte puţine excepţii de la această regulă, şi anume in cazul unor poziţii de top management sau al unor experţi, cazuri in care persoana angajată este oricum vorbitoare fluentă de limba engleză.

In al doilea rand, pe piaţa forţei de muncă din Finlanda nu există oferte pentru muncitori necalificaţi. Aproape fără excepţie este necesară o calificare şi experienţă in profesia respectivă. Pentru un cetăţean străin care nu indeplineşte aceste condiţii este foarte dificilă obţinerea unui loc de muncă in Finlanda.

In al treilea rand, procesul de recrutare din Finlanda tinde să fie unul de durată. Angajatorii doresc să ia cunostinţă in avans de diplomele şi/sau alte acte doveditoare ale competenţelor potenţialului angajat. De obicei are loc un interviu sau un test de verificare a abilităţilor aspirantului la locul de muncă. Inainte de sosirea in Finlanda, intre cele două părţi trebuie să existe deja o inţelegere de principiu, in sensul unei şanse reale de angajare. Este recomandat să se solicite sfatul unui consultant EURES din ţara de origine a aplicantului.

Cei care provin din ţări precum Romania şi Bulgaria trebuie să ia in calcul şi cheltuielile de zi cu zi pe care le presupune şederea in Finlanda (spre exemplu hrana şi locuinţa), cheltuieli care sunt surprinzător de mari in comparaţie cu cele din ţara de origine. Aceste cheltuieli trebuie suportate personal, neexistand nici un ajutor din partea statului finlandez in acest sens.

Odată locul de muncă obţinut, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene trebuie să se inregistreze la postul de poliţie local, dacă durata şederii lor depăşeşte 3 luni.

Pentru alte informaţii puteţi contacta Ambasada Finlandei la Bucureşti la telefon +021 230 50 10 sau email sanomat.buk@formin.fi

Autor: Ambasada Finlandei in Romania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.