Vizita de ramas bun a ambasadorului Republicii Finlanda la Bucuresti

0
1770

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a primit-o in audienţă miercuri, 29 iunie 2011, pe Irmeli Mustonen, Ambasadorul Republicii Finlanda la Bucureşti, cu ocazia incheierii misiunii sale in Romania.

Şeful diplomaţiei romane a apreciat activitatea deosebită a ambasadorului finlandez in perioada mandatului său la Bucureşti. Astfel, ministrul Baconschi a evidenţiat sprijinul activ al ambasadorului finlandez pentru intensificarea cooperării sectoriale, cu accent pe consolidarea dialogului la nivelul ministerelor de justiţie şi de interne din cele două state.

De asemenea, intalnirea a prilejuit reconfirmarea interesului Romaniei şi Finlandei pentru identificarea de noi modalităţi concrete de cooperare in diverse domenii de activitate, cu accent pe stimularea schimburilor comerciale bilaterale şi creşterii investiţiilor.

La randul său, ambasadorul Republicii Finlanda şi-a exprimat satisfacţia pentru stadiul bun al relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări, fiind incredinţată că acesta se va menţine şi consolida şi pe viitor. Părţile au salutat nivelul foarte bun al cooperării in domeniul afacerilor europene, Teodor Baconschi exprimand, in context, dorinţa de a-l avea ca oaspete la Bucureşti pe noul ministru al Afacerilor Externe, Erkki Tuomioja.

…. Vizita de ramas bun a ambasadorului Republicii Finlanda la Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.