Un exercitiu militar comun cu participarea unor avioane de lupta americane si finlandeze a inceput luni in nord-estul Finlandei, in timp ce zeci de activisti au organizat o demonstratie pasnica in afara bazei Rissala, avertizand asupra consecintelor pentru tara daca se va alatura unei aliante militare, relateaza agentia Xinhua, citata de Agerpres.
Finlanda nu este membru al Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Purtatoarea de cuvant a manifestantilor Kirsti Era a declarat ziarului local Savon Sanomat ca manevrele comune sunt o provocare la adresa vecinului Finlandei, Rusia. Demonstrantii au deplans de asemenea momentul ales pentru exercitiul militar, care coincide cu a 71-a aniversare a victoriei in Marele Razboi pentru Apararea Patriei, termenul folosit de Rusia pentru Al Doilea Razboi Mondial, noteaza Xinhua.
Steagul Uniunii Sovietice a fost fluturat pentru scurt timp de o persoana la demonstratie, dar a fost indepartat rapid de organizatori. Sase avioane de lupta americane F-15 participa la exercitiu. Ele au luat de asemenea parte la antrenamente in Finlanda timp de doua saptamani impreuna cu avioane F-18 Hornet ale fortelor aeriene finlandeze. Numarul personalului american participant la antrenamente se ridica la 150.
In februarie, planul de a lansa manevre comune a provocat un vacarm politic in timp ce acest plan a fost tinut secret. Cei mai multi membri ai Comitetului de Aparare parlamentar au auzit despre plan de la radio-televiziunea nationala YLE, aminteste Xinhua. Mai tarziu, ministrul de externe Timo Soini a confirmat ca initiativa de a organiza exercitiul militar comun a venit din partea Statelor Unite.
Liderii finlandezi au asigurat atunci publicul ca prezenta militara straina in Finlanda va fi intotdeauna supusa aprobarii Finlandei. Comentand exercitiul luni, Teija Tiilikainen, director al Institutului finlandez pentru Afaceri Internationale, a declarat pentru Savon Sanomat ca era de inteles in lumina situatiei internationale tensionate. Ea a subliniat ca aceste tipuri de manevre comune sunt importante pentru asigurarea compatibilitatii sistemelor de aparare, adauga Xinhua.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-20986012-finlanda-proteste-dupa-inceput-exercitiu-militar-americano-finlandez.htm?cfnl=&newsalert