Finlanda preferă să se pregătească pentru ieşirea din zona euro decat să plătească datoriile altor state din uniunea monetară. Declarația a fost făcută de ministrul finlandez de finanţe, Jutta Urpilainen, pentru cotidianului financiar „Kauppalehti”, transmite AFP, preluată de Agerpres.
„Finlanda s-a angajat să fie stat membru al zonei euro şi considerăm că moneda euro este benefică pentru Finlanda. Totuşi, Finlanda nu se va agăţa de euro cu orice preţ şi suntem pregătiţi pentru toate scenariile, inclusiv abandonarea monedei unice europene”, a declarat Jutta Urpilainen.
„Responsabilitatea colectivă pentru datorii (…) şi riscurile altor ţări nu reprezintă ceva pentru care trebuie să ne pregătim”, a adăugat ea.
Finlanda şi-a exprimat reticenţa faţă de ideea de a permite Mecanismului European de Stabilitate (MES) să achiziţioneze obligaţiuni pe de piaţa secundară in cadrul acordului survenit săptămana trecută la summitul de la Bruxelles, unde au fost anunţate măsuri menite să sprijine ţările cu probleme, precum Spania şi Italia.
Anul trecut, Finlanda a cerut şi a obţinut, in cadrul celui de-al doilea plan de ajutor pentru Grecia, incheierea unui acord bilateral cu Atena care să-i garanteze recuperarea sumelor oferite.
Joi, Finlanda a anunţat lansarea unor negocieri bilaterale cu Spania pentru a obţine in acelaşi fel garanţii in schimbul participării sale la planul de salvare a băncilor iberice.
Finlanda preferă să iasă din zona euro decat să plătească datoriile altor state
Conform YLE, a fost o greseala din partea AFP, care n-au stiut sa traduca interviul ca lumea.