Finlanda amână ratificarea ACTA

0
1530

Corespondentul RFI la Helsinki, Denisa Udroiu

Decizia a fost luată vineri de către Comitetul Parlamentar pentru Afaceri Europene. Deoarece ACTA este de competenţa Uniunii Europene, Parlamentul a considerat că nu este judicios pentru Finlanda să ratifice acordul inainte ca Uniunea Europeană să se angajeze in procesul de ratificare a ACTA.

Decizia asupra ACTA a Curţii Europene de Justiţie va putea fi luată chiar şi peste un an şi jumătate. in plus, şi poziţia Parlamentului European va fi cunoscuta cel mai devreme anul viitor.

Finlanda a semnat ACTA in 26 ianuarie anul acesta, impreuna cu alte 30 de state. Semnarea tratatului nu inseamnă insă şi intrarea lui automată in vigoare. Pentru a intra in vigoare, tratatul trebuie intii supus spre aprobare Parlamentului, care trebuie să il aprobe, iar apoi trebuie semnat şi de presedintele statului.

Şi in Finlanda, ca şi in alte ţări, există o mişcare civilă de respingere a ACTA, cu proteste şi marşuri precum şi cu petiţii pe internet.

Tinerii finlandezi, deşi in sondajele de opinie se declara pentru respectul drepturilor intelectuale, sunt in fapt in topul consumatorilor de produse electronice piratate, in special la filme descărcate de pe internet. Rezistenţa lor la ACTA se explică nu doar prin susţinerea liberului acces la informaţii din principiu, ci şi din motive concrete.

Deşi ACTA a fost semnată pană acum de 31 de state, intre care Uniunea Europeana, Australia, Coreea de Sud, Japonia, Canada, Maroc, Singapore, Noua Zeelanda şi Statele Unite, tratatul nu a intrat incă in vigoare in niciuna din ţări. Cand şase semnatari vor anunţa intrarea in vigoare, tratatul va deveni valabil intre aceste şase ţări.

Iniţiativa ACTA a plecat in 2006 de la Statele Unite şi Japonia, care au inceput să lucreze la un tratat bilateral. Cu timpul numărul participanţilor a inceput să crească, in timp ce unele ţări, precum Mexicul, deşi a participat iniţial la negocieri, s-a retras in 2010.

ACTA a fost adusă la cunoştinţa publicului prin documentele de lucru publicate in mai 2008 de situl Wikileaks. Cu timpul, seria mişcărilor impotriva ACTA, despre care se afirma că incalcă libertatea de exprimare, au avut loc in mai toate ţările implicate in negocieri.

Finlanda amană ratificarea ACTA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.