Univers culinar finlandez

0
1643

Sisu
Termenul „sisu” este un cuvant finlandez fără echivalent exact in romană, al cărui sens este: curaj, tenacitate, perseverenţă, determinare, de fapt adevărata stare de spirit a oamenilor din Finlanda. Ca exemplu, efortul făcut pentru atribuirea de către prestigiosul ghid Michelin a două noi stele pentru restaurante finlandeze. in această săptămană ghidul rosu a distins Carma si Postres, două temple ale bucătăriei finlandeze situate la Helsinki. Astfel capitala se poate mandri cu patru restaurante instelate. Cine spunea că finlandezii nu stiu să gătească? Sigur că stiu, dar principala problemă a restaurantelor finlandeze sunt alimentele. Climatul aspru face asa incat cea mai mare parte a produselor sunt importate, mai ales fructele si legumele. Dar adevăraţii sefi isi fac cumpărăturile la piaţa Hakaniemi, unde fermieri modesti vand produse de o excelentă calitate – fructe de pădure, ciuperci, vanat, peste. Acolo am fost cu cei doi sefi bucătari de la Prostes (pentru amatori, restaurantul se află in Eteläesplandi nr. 8) si am cumpărat un urias somon. intorsi la restaurant, au inceput să se certe in finlandeză, care, după cum toată lumea stie, face parte din familia lingvistică fino-ugrică care mai seamănă doar cu estoniana si maghiara, asa că nu am inţeles nimic. De fapt, nu se certau, ci se sfătuiau cum să prepare somonul, asa că pană la urmă au pregătit, după o veche reţetă, o minunată supă tradiţională. Un delicios bol de reconfort usor de realizat. Plăcut de mancat, după un păhărel de vodcă de la gheaţă.

Supă (Lohikeitto) de somon cu smantană (Finlanda)
Pentru 6 persoane: 900 g de fileuri de somon, 6 cartofi, un litru de apă, 250 g de smantană groasă, două cepe, o lingură de ulei de floarea-soarelui, o legătură de mărar, o linguriţă de sare, o linguriţă de piper.
Mod de preparare: 1) Se curăţă cartofii, se spală. Se taie somonul si cartofii in cuburi cu latura de aproximativ 2 centimetri. Se curăţă ceapa si se taie solzisori foarte fini. 2) Se căleste puţin ceapa in ulei (cat să prindă o culoare gălbuie) intr-o cratiţă care va putea conţine supa. 3) Se adaugă apa, cartofii, sarea, piperul si se aduce la fierbere. Se acoperă si se lasă să fiarbă la foc mediu, pană ce cartofii sunt aproape fierţi (cam 10 minute). 4) Se adaugă cuburile de somon. Se lasă să fiarbă din nou 5-6 minute. 5) Se pune smantana in-tr-un bol la care se adaugă cam 100 ml din lichidul de supă. Se amestecă bine. Se adaugă smantana astfel diluată in supă. Se amestecă din nou si se adaugă mărarul mărunţit. Se serveste fierbinte…. SF

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.