Un tren ramas fara frane s-a oprit direct intr-un hotel

0
1958

Un tren fără pasageri, care a rămas fără sistemul de franare s-a oprit luni dimineaţa intr-un hotel din gara Helsinki, rănind uşor o persoană, scrie Agerpres.

Patru vagoane ale unui tren regional s-au desprins de 0-214534-tren.jpggarnitură şi au rulat fără nici un control pană in gara din Helsinki, avand la bord doar angajaţi.

Convoiul a fost dirijat spre o linie ferată cat mai depărtată, dar, din cauza inerţiei, a rupt stopul şi nu s-a oprit decat in sala de reuniuni a unui hotel vecin, unde, din fericire, nu se afla nimeni in acel moment.

Hotelul a fost evacuat din motive de securitate, in scopul evaluării riscurilor de prăbuşire. in gară, opt linii de cale ferată au fost inchise şi multe trenuri au intarzieri foarte mari.

Un tren ramas fara frane s-a oprit direct intr-un hotel

Cu trenul, direct in patul de hotel! Un tren intercity finlandez a intrat intr-un hotel din Helsinki, aflat aproape de capătul liniei ferate. Din fericire, accidentul provocat de franele defecte s-a soldat doar cu răni minore pentru conductor.

Garnitura de tren era aproape goală in momentul in care a intrat in gara din Helsinki. Trenul, care nu a putut opri la timp, a trecut de bariera de beton aflată la capătul liniei, inainte de a intra in hotelul Holiday Inn. Lucrătorii la calea ferată incercaseră prin toate mijloacele să oprească garnitura, dar fără succes.

Garnitura de tren era aproape goală in momentul in care a intrat in gara din Helsinki.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.