Tarja Halonen: „Finlanda poate fi un bun exemplu pentru România“

0
578

„Adevărul” a fost prezent la Helsinki, in aceste zile, pentru a o intalni pe preşedinta Finlandei, inaintea vizitei sale la Bucureşti

Un sistem social model, o diplomaţie inteligentă, o neutralitate păstrată cu străşnicie. Sunt cateva din „secretele” succesului finlandez, explicate de preşedinta Tarja Halonen.

Adevărul: in spaţiul european şi nu numai, Finlanda este văzută ca o „poveste de succes”, din multe puncte de vedere. Unul dintre acestea este sistemul de educaţie, considerat intre cele mai bune şi mai echitabile din lume. Care este secretul acestui succes şi cum reuşiţi să susţineţi un asemenea sistem?

Tarja Halonen: in primul rand, Finlanda are, in mod tradiţional, un respect profund pentru educaţie. in al doilea rand, personal, cred că sistemul nostru se integrează foarte bine in procesul globalizării.

Statul, ca organizator al sistemului de educaţie, este cel care contribuie substanţial la susţinerea financiară, sprijinit şi de autorităţile locale.

Astfel, avem garanţia unui sistem echitabil, iar toţi tinerii din Finlanda, băieţi şi fete, indiferent de situaţia lor socială, economică sau de locul unde trăiesc, pot avea şanse egale… Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here