AcasăFinlandaŞcoala secretă a Finlandei pentru copiii luptătorilor ISIS din Siria. O profesoară...

Şcoala secretă a Finlandei pentru copiii luptătorilor ISIS din Siria. O profesoară le-a predat celor mici doar cu ajutorul WhatsApp

-

Ilona Taimela, o profesoară din Finlanda, le-a predat cu ajutorul aplicaţiei WhatsApp copiilor finlandezi care se află în Siria, la peste 3.000 de kilometri distanţă. Cei mici, împreună cu mamele lor se aflau în oraşul Al-Hol, care găzduieşte aproximativ 60.000 de oameni. Printre aceştia se numără mii de copii ai mamelor străine care au călătorit în Siria pentru a fi soţiile jihadiştilor ISIS, potrivit AFP.

Al-Hol este un oraş de tip tabără de refugiaţi, devastat de război şi plin de corturi, mulţi copii care stau acolo neştiind cum arată civilizaţia. „Unii dintre copii nu ştiau ce este o clădire, ce este o casă, pentru că întotdeauna au stat într-un cort. Erau atât de multe lucruri pe care trebuiau să le înveţe”, a spus Taimela pentru AFP. Specialiştii spun că majoritatea copiilor din tabără sunt expuşi constant la violenţă, salubritate proastă şi incendii. „Este un loc mizerabil, scăpat de sub control”, a declarat Jussi Tanner, trimisul special al Finlandei însărcinat cu asigurarea drepturilor fundamentale ale copiilor finlandezi din Al-Hol, inclusiv accesul la asistenţă medicală şi şcoală şi eventuala repatriere.

Citeste mai mult: adev.ro/r3bnoy

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Must Read

🇷🇴 Atentie ! NOU 🇫🇮 🚚 Traseu Suplimentar in Finlanda ptr...

Luni 5 si Marti 6 Aprilie vom fi pe traseul : Kristinestad, Narpes, Vaasa, Nykarleby, Jakobstad, Kokkola, Raahe, Oulu, Kajaani, Iisalmi, Kuopio, Jyvaskyla, Jamsa, Orivesi Contact...

Descoperă mai multe la Finlanda ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura