Cand guvernanţii romani au revelaţii, n-ai ce face: nu poţi decat să le dai dreptate. Bunăoară, acum: o delegaţie condusă de premierul Victor Ponta a fost in Finlanda şi a venit de-acolo cu buzunarele doldora de soluţii pentru cateva dintre problemele ţării.
Primul-ministru a constatat, cu ocazia vizitei, că Finlanda „exploatează aurul cu cianură” şi, in acelaşi timp, „are cele mai inalte standarde de mediu”. Corect. S-a hotărat să ceară asistenţă tehnică şi a ajuns la concluzia că „putem invăţa de la ei”, astfel incat „să ştim ce putem cere, ce standarde de mediu, de la orice companie, nu de la una anume, de la oricine poate şi vrea să investească in Romania”. Iată, in sfarşit, un punct de vedere rezonabil. Premierul finlandez a şi dat, pe loc, un fel de asistenţă, spunand că trebuie ţinut cont şi de criteriul economic, dar şi de părerea oamenilor, şi de grija faţă de mediul inconjurător.
Ministrul delegat pentru invăţămant Superior, dl Mihnea Costoiu, a declarat că Finlanda este o sursă de inspiraţie pentru Romania ” pentru că are un sistem educaţional foarte bun, profesori foarte bine pregătiţi şi performanţe de excepţie. Dl ministru are perfectă dreptate: e un lucru ştiut de toată lumea, există studii care arată că sistemul educaţional finlandez este cel mai bun din lume, oricine le poate citi pe Internet.
intre timp, delegaţia guvernamentală a revenit in valtoarea politichiei romaneşti, dar ar fi păcat să trecem atat de repede peste revelaţiile pe care le-a avut la Helsinki. Aşa incat aş zăbovi un pic asupra „soluţiei finlandeze”. Asistenţa tehnică e, desigur, foarte utilă: nu ne strică să aflăm de la alţii, mai experimentaţi, cum se face exploatarea cu cianură sau cum se construieşte un sistem educaţional performant. Sau orice altceva. De altfel, asta e o discuţie lungă cat tranziţia: cum să facem să aducem in Romania know-how de prin ţările mai dezvoltate, ca să recuperăm decalajul de cunoaştere. Nu se poate spune că n-am avut parte, de două decenii incoace, de asistenţă tehnică şi expertiză de la guverne occidentale, de la fundaţii, think-tank-uri şi organizaţii private. De unele proiecte, rapoarte şi dosare de consultanţă s-a ales praful cand au intrat pe mana politicienilor şi administratorilor publici din Romania, care le-au sucit cum au vrut. Ori pur şi simplu nu le-au băgat in seamă. Acuma, dacă vrem asistenţă tehnică de la finlandezi pe tema mineritului cu cianuri, ar trebui s-o luăm „la pachet” cu alte cateva elemente, fără de care nu funcţionează. Ar trebui să invăţăm ceva şi din seriozitatea Statului finlandez şi a autorităţilor sale, care respectă legea şi o aplică la virgulă. Ar trebui să preluăm şi ceva din atitudinea politicienilor finlandezi faţă de cetăţeni şi faţă de problemele lor. in cazul proiectului Roşia Montană, de pildă, Statul roman amană decizia de 15 ani, nu dă dovadă de transparenţă, e inconsecvent şi „o scaldă”, nemulţumind pe toată lumea. Vă imaginaţi că in Finlanda ar fi posibil aşa ceva?…
in privinţa educaţiei, e şi mai clar. Cine ne-a impiedicat, pană acum, să ne pregătim mai bine profesorii, să facem o reformă adevărată a sistemului educaţional şi să acordăm un procent mai mare din PIB pentru educaţie (măcar cel prevăzut de lege, pe care niciun guvern nu o respectă)? De ce n-au fost luate in seamă, in atiţia ani, toate studiile internaţionale (de tipul PISA şi altele) in care elevii finlandezi sunt in frunte şi ai noştri la coadă? Ce „inspiraţie” (de sorginte finlandeză sau de alt tip) trebuie să ne mai vină pentru a ajunge la concluzia simplă că sistemul educaţional romanesc e pe o cale greşită şi nu are cum ajunge la performanţă?
