Cazul doctoriței Camelia Smicală căreia statul finlandez i-a confiscat doi din cei trei copii a făcut vâlvă în România, totul culminând cu o serie de proteste în ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, un mesaj ferm de susținere al ministerului nostru de Externe și organizarea unei delegații parlamentare oficiale care a mers la Helsinky, în perioada 30 mai- 1 iunie.
Luni, 5 iunie, doctorița a postat, pe contul său de socializare următorul mesaj: „Mi s-a reziliat si contractul de muncă azi. S-au dat niște telefoane. Practic nu mai am nici o posibilitate de trai. Deoarece nimeni nu are curajul sa ma angajeze!”
Ea lucra la un spital finlandez, spital care în urmă cu o lună îi acordase o diplomă de merit, dar, între timp, a intervenit condamnarea doctoriței ( la fond, sentință nedefinitivă) pentru că i-ar fi agresat pe executorii care, acum doi ani, i-au ridicat copiii de acasă. Din videoul care a făcut înconjorul lumii reiese însă clar că femeia a fost cea lovită, când Mihai și Maria (11 și, respectiv, 10 ani) sunt efectiv smulși din brațele ei.
Vă reamintesc faptul că Smicală și-a pierdut copiii după ce a divorțat de tatăl lor, finlandez, din cauza violențelor domestice. Inițial, instanțele i-au acordat custodie pentru Mihai și Maria, dar, când doctorița a vrut să părsească Finlanda, copiii au fost luați. Maria și Mihai Smicală sunt cetățeni români.
http://evz.ro/raspunsul-camelia-smicala.html