Finlanda: Premierul Juha Sipilä, în pragul demisiei

0
1821

Premierul finlandez, Juha Sipilä, a amenințat că va demisiona vineri din cauza dezacordurilor din cadrul guvernului cu privire la reforma sistemului de sănătate, transmite AFP.
„Este foarte posibil să merg mâine dimineață la președinte”, a declarat șeful guvernului de la Helsinki în cursul unei conferințe de presă organizate joi.
Amenințarea prim-ministrului centrist, aflat la putere din luna mai, decurge din incapacitatea sa de a face acceptată această reformă de către partenerii de coaliție.
După ce a câștigat alegerile parlamentare cu promisiunea de a redresa economia prin schimbări profunde, Juha Sipilä (54 de ani) se află în imposibilitatea de a-și impune toate punctele de vedere.


Proiectul noului „pact social” pentru a reduce costurile forței de muncă a eșuat în cursul verii, în stadiul negocierilor dintre partenerii sociali.
Ulterior, el a prezentat o serie de măsuri de austeritate care au dus la declanșarea, pe 18 septembrie, a unei zile de mișcări sociale.
Finlanda se află în recesiune de la sfârșitul lui 2012, victimă a pierderii în competitivitate, îmbătrânirii accelerate a populației și a marasmului la marii săi parteneri comerciali care sunt restul zonei euro și Rusia.
Reforma sistemului de sănătate a scos în evidență în principal neînțelegerile dintre Partidul de Centru și cea de-a treia formațiune a coaliției, conservatorii.
AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza)
http://www.agerpres.ro/externe/2015/11/05/finlanda-premierul-juha-sipil-in-pragul-demisiei-23-37-25

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.