Finlanda încearcă să evite o nouă închidere a activității economice și să protejeze populația, folosind cu maximă eficiență instrumentele pe care le avem cu toții la îndemână, informează Rador.
,,La frontiera finlandeză, vameșul îmi cere să-i dovedesc că prezența mea în ţară este justificată. Şi la urcarea în avion mi s-a cerut același lucru. Cu câteva zile înainte de a călători, am scris la Ministerul de Externe şi la vamă pentru a mă asigura că voi fi lăsată să intru în Finlanda. Mi s-a răspuns că decizia este luată atât de vameși, cât şi de compania aeriană, în funcție de fiecare situație și că nu se eliberează dinainte autorizații de intrare în ţară. Riscul de a nu putea urca în avion sau de a fi reurcată în avion și trimisă acasă este real, după cum au constatat suedezii care au vrut să treacă graniţa”, spune o turistă.
Până în primăvară, vasele de croazieră propuneau trasee cotidiene în capitala Suediei sau a Finlandei pentru prețuri derizorii, de chiar 100 de lei. Acum, traficul maritim între cele două capitale a fost oprit cel puțin până în septembrie. Cauza? Restricţiile impuse de Finlanda, pentru a păstra o situație sanitară considerată stabilă de către oficialităţi, care atrag mereu atenția că ea se poate înrăutăți oricând.
mai mult la /evz.ro/