Finlanda: Acordurile economice bilaterale nu sunt în interesul UE

0
1445

Acordurile economice bilaterale nu sunt in interesul nimănui, a declarat, vineri, Finlanda, ţară aflată la preşedinţia Uniunii Europene, criticand, pentru prima dată, public planurile Comisiei Europene de a semna astfel de acorduri cu state asiatice, relatează Reuters. Intenţia de a semna acorduri economice bilaterale s-a conturat după eşecul, din iulie, al negocierilor de la Doha privind liberalizarea economiei mondiale, Uniunea Europeană şi Statele Unite acuzandu-se reciproc pentru această nereuşită.

‘Momentan sunt discuţii privind semnarea unor acorduri bilaterale şi sunt de părere că din punctul de vedere european se poate spune că acest lucru nu va fi benefic Uniunii Europene şi nici pieţei mondiale’, a declarat ministrul de finanţe finlandez Eero Heinaluoma, la deschiderea unei intruniri a miniştrilor de finanţe a ţărilor membre UE (Ecofin).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.