Din descoperirile cercetătorilor finlandezi: Femeile devin din ce în ce mai frumoase

0
2059
Selecţia naturală le face pe femei să devină din ce in ce mai frumoase, in vreme ce bărbaţii răman la fel de neatrăgători ca inaintaşii lor care locuiau in peşteri, au descoperit cercetătorii finlandezi.
Ei au descoperit că, in general, femeile frumoase aduc pe lume mai mulţi copii decat femeile mai puţin inzestrate estetic, ba mai mult, un procent ridicat dintre aceşti copii sunt fetiţe. La randul lor, aceste fetiţe au mari şanse să se transforme ulterior in femei atractive, astfel că schema se repetă, iar rezultatul este un număr din ce in ce mai ridicat de reprezentante ale sexului frumos care fac cu adevărat cinste acestei titulaturi, informează Times Online.
Descoperirea cercetătorilor finlandezi vine in urma unor studii privind infăţişarea oamenilor, fiind legată de şansele de reproducere ale indivizilor. Markus Jokela, un om de ştiinţă de la Universitatea Helsinki, a constatat că femeile frumoase au in general cu 16% mai mulţi copii decat cele mai puţin atrăgătoare. Jokela s-a folosit de un studiu desfăşurat in Statele Unite, timp de cateva decenii, la care au luat parte 1.244 de femei şi 997 de bărbaţi.
Studiul a venit in completarea unei cercetări efectuate de Satoshi Kanazawa, un psiholog evoluţionist de la Şcoala Londoneză de Economie, care a descoperit că părinţii frumoşi sunt predispuşi să aducă pe lume fetiţe, in urma unei strategii evoluţioniste subtil incrustată in ADN-ul uman.
„Din moment ce din părinţii atrăgători rezultă mai multe fete şi de vreme ce aspectul fizic este moştenit, după cum s-a demonstrat de-a lungul timpului, rezultă că pe parcursul mai multor generaţii, femeile devin din ce in ce mai atrăgătoare.”

in schimb, in cazul bărbaţilor nu s-a inregis

Din descoperirile cercetatorilor finlandezi: Femeile devin din ce in ce mai frumoase**** – Cotidianul

Din descoperirile cercetatorilor finlandezi: Femeile devin din ce in ce mai frumoase Din descoperirile cercetatorilor finlandezi: Femeile devin din ce in ce mai frumoase 27 Iul 2009 Cristian Bandea Femeile frumoase aduc pe lume mai multe fetite, care la randul lor se transforma in femei atragatoare ...

Vezi stirea local

Studiu: Pe masura ce secolele trec, femeile devin tot mai frumoase* – Romania Libera

... ca barbatii au ramas, din punct de vedere estetic, la acelasi nivel cu cel al stramosilor lor preistorici. Markus Jokela, de la Universitatea din Helsinki, a folosit pentru acest studiu date obtinute din America de Nord, colectate de la 1.244 de femei si 997 de barbati, care au fost monitorizati timp

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.