Calculul salariului net in Finlanda

9
7794

Calculul salariului net in Finlanda

Finlanda este membra a Uniunii Europene, recunoscuta drept una dintre tarile cu un nivel de trai foarte ridicat. De pilda, daca vorbim despre venituri, salariul mediu in 2011 era de 3.119 euro pe luna. Pe de alta parte, insa, si nivelul taxelor si al impozitelor aferente acestora este unul destul de ridicat.

Unui muncitor strain, in primele 6 luni in care lucreaza in Finlanda, i se va retine din salariul brut 35 %. Dupa primele 6 luni de munca in Finlanda, regimul de impozitare si taxare al veniturilor va fi acelasi cu cel aplicat unui cetatean finlandez. Acest lucru inseamna ca o parte din taxe sunt colectate de municipalitatea in raza careia veti avea resedinta, iar o parte de catre institutiile centrale ale statului.

Va trebui sa va inregistrati la un birou local, de unde veti primi un numar finlandez de identitate (CNP). Dupa aceasta procedura, veti primi de la administratia financiara un card de deducere a taxelor, pe baza caruia vi se vor impozita si taxa salariile. Atentie, insa, in Finlada sunt impozitate atat veniturile realizate in tara, cat si cele realizate in strainatate.

Regimul de taxare dupa primele 6 luni este unul progresiv, pe baza unei scale graduale statuata prin lege. In practica, ea este aplicata de fiecare municipalitate in parte. In anul 2011, regimul de taxare aplicat de municipalitati varia intre 16,5 % si 21,5 %. In medie, se aplica un regim de taxare a salariilor de 19 %. De asemenea, o taxa ceva mai mica de aceasta data, este colectata de biserica. Aceasta variaza intre 1 % si 2 %.

Contributiile la bugetul asigurarilor sociale si de pensie se calculeaza ca fiind 5,3 % din salariul impozitat deja.

Asadar, dupa ce toate taxele si impozitele au fost aplicate salariului brut, salariul net urmeaza sa fie cu 26 %, pana la 30 % mai mic decat salariul brut. Pentru veniturile realizate din dividende, castiguri pe piata de capital sau din chirii, impozitul aferent este de 28 %.

Taxa pe valoare adaugata in Finlanda este de 23 %. Cu toate acestea, la unele produse ea este mai mica: la alimente este de 13 %, iar pentru carti, bilete de tren si autobuz sau servicii este de 9 %.

Daca acum doriti sa consultati o lista cu locuri de munca in Finlanda in vederea unei angajari, portalul Tjobs.ro va sta la dispozitie.

Sursa: Tjobs.ro

9 COMENTARII

  1. Salariu mediu de 3119 euro pe luna… Minciuni! Diferentele de salarii dintre regiuni sunt marisoare. Da probabil o medie in care sunt luati in calcul si Jorma Olilla si Aatos Erkko si altii ca ei. Cine are salariu de 3000 de euro in Finlanda, cu un nivel de pregatire mediu este tare. Pentru pleava salariul brut se invarte undeva la 1600- 1800 euro. Scadem de aici taxele ~25% si… Nu e asa de roz cum ni se prezinta. Preturile sunt ff. mari, chiriile, mancarea etc. Pentru unul din Romania care nu are nici 200 de euro, ar putea parea un Eldorado, insa fara limba finlandeza o sugeti cu ambele maini. Daca nu cumva esti un geniu, o inveti in vreo 5 ani ca sa te descurci cat de cat. Si astia de pe Tjobs ce locuri de munca propun pentru Finlanda, ca nu prea au nimic. Locuri de ingineri la Olkiluoto? Sunt pentru ingineri adevarati, nu prea mai gasesti prin Romania ca sunt toti batrani. Astia tineri vai de mama lor. Sunt destui muritori de foame din Romania aici deja. Stau pe servicii sociale si chipurile invata limba, platiti din taxele platite de aia care muncesc. Cel mai bine se castiga cu acordeonul ;))

  2. Nu e in finlanda chiar asa. Vad ca multi zic cat de civilizati sunt finlandezii. VRAJEALA! Sunt rasisti,reci si razbunatori pe cei care sunt mai meseriasi decat finlandezii. Un finlandez niciodata nu va rata ocazia sa iti aminteasca ca esti la el in tara. Daca nu sti cacatul asta de limba, esti pierdut aici.
    Sunt foarte parsivi ca natie, iti zambesc in fata si te vor lucra pe la spate. Sunt multi romani sugatori de hemoroizi finlandezi care vor ridica tara asta in slavi.
    Patronul finlandez te va momii cu un contract pe perioada nedeterminata. Este o capcana! In contractul respectiv ai 4 luni de proba…4 luni in care vei fi dat afara. Te angajeaza 4 luni ca sa faca o oarecare economie pt ca vei avea un salariu mizerabil de 7 euro pe ora..in conditile in care un finlandez lucreaza pe minim 12 euro pe ora.
    Nimeni nu zice ca trebuie sa munceati cel putin 8 luni ca sa beneficiezi de social(kela). Daca n-ai kela, esti ca si mort in finlanda.
    Sfatul meu este sa nu faceti aceasi prostie ca si mine. N-ai cum sa faci economii si practic nivelul de trai al unui roman din Romania este egal,aproape egal cu nivelul de trai al unui roman din finlanda.
    Inca odata va zic, oamenii sunt reci, rasisti si total neprietenosi..se imbata in weekend si le iese ultranationalismul prin pori lucru care ii face sa fie si agresivi.

    • daaa? pai de ce nu stai in Romania daca e tot asa ? Fumezi , bei alcool , mananci in oras ? Atunci DA nu ai cum face economii!Oameni sunt TOTI asa cum ai spus tu? Dar tu cum esti ? Prietenos,bun,tandru,sociabil,mereu doar un zambet pe fata si o bunatate 24h din 24h ? Vad ca generalizezi amice , mai scade. Cauta tara aia perfecta pt tine,cu un sistem si oameni perfecti,si ma anunti si pe mine,vin imediat…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.