Primul Nokia romanesc, la anul

In 2008, Nokia va incepe, la Cluj, productia de telefoane mobile si componente. Dupa negocieri care au durat un an, finlandezii aduc Nokia Village in Romania.

Consilierii CJ Cluj au votat ieri, in unanimitate, hotarirea privind contractul de asociere cu Nokia. Potrivit acestuia, compania va dezvolta o fabrica si un centru de cercetare, unde se vor crea 800 de locuri de munca pina in primul trimestru al anului viitor, cind va incepe si productia. In total, vor fi create 15.000 de locuri de munca. Proiectul, estimat la 200 de milioane de euro, se intinde pe o durata de cinci ani.

Zona ocupata de finlandezi in parcul industrial Tetarom III se va numi Nokia Village. Compania a infiintat o firma la Cluj, Nokia Enterprise Solutions SRL, care este, in acte, asociatul Consiliului la proiect.

Hotarirea CJ Cluj mai prevede ca dreptul de folosinta asupra terenului este acordat gratuit catre compania finlandeza, iar dupa realizarea a 15% din investitie, Nokia va avea dreptul sa il cumpere. Viabilizarea parcului industrial Tetarom III cade in sarcina CJ. Totodata, se va crea o unitate de implementare a proiectului, care va supraveghea desfasurarea lucrarilor pas cu pas. Aici vor fi angajati ingineri si specialisti romani.

Potrivit declaratiilor presedintelui CJ, Marius Nicoara, si ale directorului Tetarom, Viorel Gavrea, luni, la Bucuresti, reprezentantii Nokia se vor intilni cu cei ai CJ Cluj pentru semnarea contractului. Surse neoficiale sustin ca la eveniment va fi prezent si premierul Tariceanu.

  • De la aschii la celulare

Compania cunoscuta astazi drept Nokia, ale carei vinzari se cifreaza la aproximativ 10 miliarde de euro pe trimestru, a fost fondata in 1865, ca fabrica de procesare a aschiilor de lemn in placi din fibre groase. Imediat dupa Primul Razboi Mondial, Compania Cauciucului din Finlanda a cumparat fabricile Nokia de prelucrare a lemnului, precum si Compania de Cabluri din Finlanda, care producea cabluri de telefon si telegraf. Toate cele trei companii s-au unit in Nokia Corporation in 1967. Primul apel telefonic GSM comercial din lume a fost facut in 1991 in Helsinki, intr-o retea Nokia, de catre Harri Holkeri, primul-ministru al Finlandei, folosind un telefon Nokia.

sursa : Cotidianul.ro

1 COMENTARIU

  1. Suntem importatorii de vopsele Finlandeze TIKKURILA.Pentru constructia fabricii NOKIA din CLUJ avem finisaje perfecte,si de calitate.Avem filiala si in Cluj.A-si vrea un contact cu reprezentantii NOKIA din ROMANIA.Multumesc mult-TAMAS ZOLTAN-TIKKURILA-RO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.