Politia din Finlanda a arestat un tinar de 16 ani, care a postat o inregsistrare video denumita „Masacrul din Maaninka” pe site-ul YouTube, la citeva zile dupa ce opt persoane au fost ucise de un student care a postat o inregistrare video similara pe internet, relateaza Reuters.
Politia a precizat ca tinarul a afirmat ca inregistrarea sa a fost o gluma. Tinarul, care locuieste in Maaninka, estul Finlandei, a fost arestat vineri, iar computerul lui a fost confiscat, potrivit unui comunicat.
inregistrarea, in care era amenintata scoala din Maaninka, a aparut dupa ce un alt tinar de 18 ani, Pekka-Eric Auvinen, a impuscat opt persoane si apoi s-a sinucis, la liceul din Jokela. Pekka-Eric Auvinen pusese pe internet mai multe inregistrari in care spunea ca a planificat un masacru la scoala. Ultima inregistrare a fost postata cu mai putin de o ora inainte de masacru.
Amenintari similare au fost facute la adresa scolilor din Kirkkonummi si Tuusula, vineri, ceea ce a determinat mai multi elevi sa plece de la scoala mai devreme.
sursa : NewsIN