Ministrul finlandez pentru afaceri europene, Alexander Stubb
Finlanda a renunţat parţial la opoziţia sa faţă de aderarea Romaniei şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a declarat luni ministrul finlandez pentru afaceri europene, Alexander Stubb. Totuşi, Olanda continuă să se opună, in condiţiile in care pentru aderarea celor două este nevoie de susţinerea tuturor statelor membre, relatează Agerpres.
Ministrul finlandez a precizat luni că ţara sa şi-a relaxat poziţia şi doreşte un plan de compromis. ‘Este o abordare in două etape. Mai intai ar fi deschise spaţiul aerian şi graniţele maritime, urmand ca ulterior să se ia o decizie şi cu privire la frontierele terestre’, a explicat el.
Potrivit lui Stubb, se are in vedere deschiderea spaţiului aerian şi a graniţelor maritime cu cele două ţări in martie, iar despre graniţele terestre ar urma să se discute in iulie.
De cand au aderat la Uniunea Europeană, in 2007, Romania şi Bulgaria nu au reuşit să convingă celelalte state de eficienţa reformelor intreprinse impotriva corupţiei şi mai ales in ce priveşte combaterea crimei organizate, notează Reuters. in timp ce alte state europene au convenit, in septembrie, că Romania şi Bulgaria au indeplinit cerinţele in vederea aderării la Schengen, care era prevăzută iniţial pentru anul in curs, Olanda susţine că aceste două ţări nu au luat suficiente măsuri impotriva corupţiei.
Toate statele UE trebuie să fie de acord in vederea admiterii de noi ţări in spaţiul fără frontiere, care cuprinde 25 de state membre cu drepturi depline, inclusiv cateva ţări din afara UE.
….
Finlanda „inmoaie tonul” la adresa Romaniei: aderarea la Schengen, in două etape, in 2012