Diana Gasparovici, condamnată la închisoare alături de Adrian Năstase în dosarul Trofeul calității, a fost găsită și arestată în SUEDIA la 10 ani după ce a fugit din România

0
402

Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții, condamnată definitiv la închisoare, în iunie 2012, în dosarul Trofeul calității și fugită din țară, a fost găsită și arestată în Suedia, a anunțat miercuri Poliția Capitalei.

  • „La data de 21 iunie 2022, în urma activităților investigative și de cooperare polițienească internațională, efectuate de polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri – Direcția Generală de Poliție a municipiului București, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească – Biroul SIRENE, au depistat, cu sprijinul autorităților din Suedia, în localitatea Forslov, o femeie, în vârstă de 67 de ani, urmărită național și internațional.
  • Femeia se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea de 5 ani, pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, condamnarea fiind dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, în anul 2012″, a transmis miercuri Poliția Capitalei.

Pe numele femeii – urmărite național și internațional – exista mandat european de arestare emis de Tribunalul București, iar în prezent acesta se află în arestul Poliției suedeze, urmând să fie declanșată procedura extrădării.

/www.hotnews.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.