Premierul Finlandei acuză Rusia că ar fi bruiat semnalul GPS în nordul țării în cursul exercițiilor NATO/ Kremlinul respinge acuzațiile

Juha Sipila, premierul Finlandei, a declarat că semnalul GPS în nordul țării a fost bruiat în cursul recentelor exerciții NATO din zona Norvegiei, adăugând că este posibil ca Rusia să fi fost Mai mult »

În Finlanda, oamenii fără adăpost își iau rămas bun de la stradă​

Datorită politicii sale de „locuință primară”, țara mică din Nord a reușit să reducă în mod considerabil numărul persoanelor fără adăpost. Un succes care îi intrigă pe vecinii săi europeni, potrivit Le Mai mult »

Noul preşedinte al Finlandei, Sauli Niinisto, a depus jurământul pentru al doilea mandat

Preşedintele Sauli Niinisto a depus joi jurământul pentru al doilea mandat la conducerea Finlandei, în urma victoriei sale răsunătoare la alegerile de la sfârşitul săptămânii trecute, relatează DPA. Niinisto a obţinut duminică Mai mult »

Un politician din Finlanda solicită retragerea ţării din Uniunea Europeană

Finlanda va părăsi Uniunea Europeană şi se va poziţiona ca Elveţia pentru a îşi proteja independenţa, în cazul în care Laura Huhtasaari, candidatul prezidenţial din partea partidului eurosceptic Adevăraţii Finlandezi, va câştiga Mai mult »

Finlanda: Poliţia a lansat o anchetă după scurgerea în presă a unor documente ultrasecrete

Poliţia finlandeză a lansat luni o anchetă preliminară pentru ‘divulgarea de informaţii privind securitatea naţională’, după publicarea unui articol bazat pe documente secrete în legătură cu activitatea Centrului de informaţii şi analiză Mai mult »

Un sondaj de opinie făcut public duminică a arătat că 59% dintre finlandezi se opun aderării la NATO, în contextul în care secretarul american al apărării, James Mattis, a sosit la Helsinki Mai mult »

Finlanda, Țara cu cel mai performant sistem de educație nu mai face copii

Mesaj pentru politicienii care vor să salveze România cu o strategie naţională de stimulare a natalităţii: lăsaţi stiloul jos, nu se poate. În cel mai bun loc unde ai putea sa creşti Mai mult »

Finlanda: Trei suspecți în ancheta privind atacul cu cuțit, puși în libertate

Trei din cele șapte persoane reținute în cadrul anchetei referitoare la atacul cu cuțit comis pe 18 august la Turku, în sud-vestul Finlandei, și în care au fost ucise două femei, au Mai mult »

Ambasadoarea Finlandei în România, Päivi Pohjanheimo, despre rolul propagandei rusești: „Să creeze neîncredere între instituții și între state“ | INTERVIU ROMÂNIA LIBERĂ

Reprezentanta diplomației de la Helsinki consideră că relațiile dintre Finlanda și România nu sunt afectate de celebrul caz în care doctorița de origine română cu cetățenie finlandeză căreia statul finlandez i-a luat Mai mult »

Finlanda le-a oferit cetăţenilor un venit lunar de bază, iar măsura are un efect neaşteptat

Finlanda a introdus, în premieră, un proiect pilot prin care le oferă unor cetăţeni un venit lunar de bază. Iar efectul direct al acestei măsuri a fost unul pozitiv şi neaşteptat, spun Mai mult »

Manuel Costescu, parlamentar USR, în cel mai mare cotidian din Finlanda

„Halusin elämälleni tarkoituksen” – investointipankkiiri Lontoosta lähti kansanedustajaksi Romaniaan. Lontoon Cityn entinen pankkiiri Manuel Costescu valitsee politiikassa mieluummin pienet askeleet kuin ideologian. Mies on entinen Lontoon Cityn pankkiiri. 40-vuotias. Hän kävi maineikkaan Mai mult »

Și la Helsinki în Finlanda, Grindeanu & Dragnea sînt faimoși. „Romanialaiset huutaa : ✊ Yöllä, kuten varkaat !!!”

Romanian presidentti ja hallitus avoimessa sodassa – ”Tätä EU ei ole ymmärtänyt” Presidentti vaatii hallituksen eroa, mutta hallitus ei peräänny. Eroaminen ei kuulu itäeurooppalaiseen poliittiseen kulttuuriin. Romaniassa maan presidentti ja hallituspuolue sosiaalidemokraatit Mai mult »

în presa din Finlanda despre protestele mamut din Romania ”Millä muulla maalla on hallitus, joka poistaa korruptiolakeja ja armahtaa rikollisia? / În ce țară un guvern elimină legile împotriva corupției și iartă criminali?”

Mielenosoittajat vaativat Romanian hallituksen eroa – ”Millä muulla maalla on hallitus, joka poistaa korruptiolakeja ja armahtaa rikollisia?” Vaikka pääministeri Sorin Grindeanun johtama hallitus päätti sunnuntaina perua kiistellyn korruptiolain, satojatuhansia ihmisiä Bukarestiin parlamentin Mai mult »

Finlanda se pregătește de RĂZBOI cu Rusia: Centru special de LUPTĂ alături de țări din UE și NATO

Finlanda a anunţat luni înfiinţarea unei organizaţii internaţionale de luptă împotriva ‘ameninţărilor hibride’ – în principal dezinformarea şi radicalizarea venite dinspre Rusia şi gruparea Statul Islamic (SI) – şi care să reunească Mai mult »

Poliția finlandeza a evacuat o tabără de rromi din Tampere. Suspectati de furturi si alte infractiuni, rromii au fost trimisi înapoi în Romania

Poliisi tyhjensi romanien leiripaikan Tampereella Poliisi tyhjensi maanantaina romanien leiripaikan Tampereen Sulkavuoressa. Poliisin mukaan leirin romanialaistaustaisia asukkaita epäillään omaisuusrikoksista. Sulkavuoressa, pelastuslaitoksen harjoitusalueella, arvellaan asuvan noin parikymmentä ulkomaalaista Romania. Paikalla oli useita poliisipartioita. Mai mult »

Interviul cu românul care a ajuns în țara lui Moș Crăciun: „Am semnat contractul, iar câteva ore mai târziu am fost rezervă!”

Nicolae Vasile a semnat cu PS Kemi Kings, un club mai tânăr decât el cu 4 ani, fondat în 1999, prima dată promovat în prima ligă din Finlanda. Rămas liber de contract Mai mult »

Norvegia intentioneaza sa ofere Finlandei un varf muntos cu ocazia centenarului din 2017. Ce presupune acest cadou

Norvegia se gandeste sa ofere Finlandei, care isi va aniversa centenarul in 2017, un varf muntos de 1331 de metri, scrie 20minutes.ch, citeaza Agerpres. Cadoul ar urma sa fie oferit Finlandei anul Mai mult »

Simone Tempestini este pregătit să “zboare” în Finlanda

Simone Tempestini este lider în Junior WRC înaintea etapei finlandeze. Cele mai rapide probe speciale din lume. Etapa a treia din Junior WRC se va desfășura în perioada 28 – 31 iulie Mai mult »

Finlanda dă tonul unei revoluții: fără mașini personale în oraș după 2025

Autoritățile finlandeze încearcă să dezvolte un plan care va elimina nevoia de a deține o mașină în oraș. Cheile aceste strategii: un transport în comun cu rute flexibile, mașini autonome pe care Mai mult »

Poliția de frontiera finlandeza a interzis intrarea în țară pe bicicleta prin partea de nord a frontierei ruso-finlandeze, în două puncte de trecere

Decizia autorităților de a interzice accesul în Finlanda pe bicicletă în Salla si Raja-Jooseppi vine din pricia sezonului rece, dar și a refugiaților. ”Aceasta măsură este legată de sezonul hibernal, deplasarile pe Mai mult »

 

Presa din Finlanda despre tragedia din clubul Colectiv de noaptea trecuta

Ainakin 27 kuollut, lähes 200 loukkaantunut yökerhopalossa Romaniassa – syyksi epäillään heviyhtyeen ilotulitteita

27 ihmistä on kuollut Romanian pääkaupungissa Bukarestissa syttyneessä yökerhopalossa myöhään perjantai-iltana. Suurin osa uhreista on teini-ikäisiä ja nuoria aikuisia.

Lähes 200 loukkaantui turmassa. 146:tta hoidetaan sairaalassa palovammojen, savumyrkytyksen ja muiden vammojen vuoksi, sisäministeriö kertoo. Sairaalalähteiden mukaan yhdeksän loukkaantuneen tila on kriittinen.

Tulipalon uskotaan alkaneen ilotulitteista, jotka laukaistiin Colectiv-yökerhon sisällä. Ilotulitteet olivat osa hevimetalliyhtyeen esitystä.

romania_etu3110TL_503_ul

Reutersin haastatteleman silminnäkijän mukaan ilotulitteet sytyttivät pilarin ja sen jälkeen klubin katon. Sitten kuului räjähdys ja tila alkoi täyttyä paksusta savusta.

Tulipalo aiheutti paniikin.

”Kun ihmiset ryntäsivät ulos, syntyi kaaos”, kertoi ulos päässyt mies Reutersille.

BBC:n haastatteleman paikallisen toimittajan Sorin Bogdanin mukaan klubi on rakennettu entiseen tehtaaseen, jossa on kaksi pienikokoista uloskäyntiä. Useat mediat kertoivat toisen ovista olleen lukittuna palon alkaessa.

Ihmiset joutuivat rikkomaan toisen oven päästäkseen ulos, kertoo Romanian valtion uutistoimiston haastattelema silminnäkijä.

Yökerhossa oli sisällä satoja ihmisiä, jotka olivat saapuneet ilmaiseen rock-konserttiin.

26 uhreista kuoli paikan päällä ja yksi sairaalassa. Uhrien tunnistaminen oli vaikeaa, koska usealla heistä ei ollut henkilöllisyyspapereita mukanaan. Vakavasti loukkaantuneiden joukossa ovat hevimetalliyhtyeen basisti ja laulaja, kertoo paikallismedia.

 

Ainakin 27 kuollut, lähes 200 loukkaantunut yökerhopalossa …

 

Ainakin 26 kuoli Bukarestin yökerhopalossa. Kuolonuhreja voi tulla vielä lisää, sillä loukkaantuneita on yli 150. Ainakin 25 ihmistä on terveysviranomaisten mukaan kriittisessä tilassa. (AP)

Esityksissä käytettävät tulitehosteet ovat aiheuttaneet aiemmin paljon kuolonuhreja vaatineita tulipaloja.

 

  • Brasiliassa 241 ihmistä kuoli ja noin 600 loukkaantui vuonna 2013 syttyneessä yökerhopalossa. Palo sai alkunsa esityksessä käytetyistä tulitehosteista. Tutkinnassa yökerhon turvatoimet todettiin puutteelliseksi. Yhdeksän henkilöä sai syytteen kuolemantuottamuksesta, heidän joukossaan yökerhon omistajat ja pyrotekniikkaa käyttäneet muusikot.
  • Venäjän Uralilla Permin kaupungissa syttyi vuonna 2009 yökerhopalo, jossa kuoli lähes 160 ihmistä. Palo sai alkunsa yökerhossa käytetystä laittomasta tulitekniikasta. Kaikkiaan seitsemän ihmistä todettiin syyllisiksi paloon ja heidät tuomittiin 4-9 vuoden vankeusrangaistuksiin.
  • Argentiinassa uudenvuoden ilotulite sytytti yökerhon katon tuleen ja 192 ihmistä kuoli vuonna 2004.
  • Yhdysvalloissa Rhode Islandilla hevibändin tulitehosteista alkanut palo tappoi sata ihmistä vuonna 2003.

 

Comentarii

Comentarii

Comentariu

%d blogeri au apreciat: