Război în Ucraina. Corespondentul Libertatea transmite din Kiev: A început ziua 6, orașul e alb de zăpadă, oamenii așteaptă coloana de 70 de kilometri a rușilor, cea mai mare forță văzută în Europa de la Al Doilea Război Mondial

0
484

Explozii petrecute în apropierea Kievului s-au auzit în noaptea de luni spre marți în cartiere. Cele mai puternice au fost pînă la trei noaptea. Din locul relativ central unde stăm, se vede unghiul de nord-vest, direcția de unde vine coloana de purtătoare de rachete, tancuri și blindate care a fost văzută încă de ieri din satelit. E direcția Belarusului.

De puțină vreme, soarele a răsărit în Kiev peste un oraș într-un strat subțire de alb, ninsoarea ușoară amestecându-se cu ore în șir în care au sunat alarmele. Majoritatea posturile de televiziune ucrainene au emis toată noaptea, aste e o miză în sine într-o țară care, așa cum avertizau oficiali americani citați de CNN, ”răul cel mare abia urmează”. Ucraina 1 emite din ce pare a fi un garaj, unde au pus o masă și au încercat să țină știrile la zi. Posturile de muzică și de desene animate, vitale pentru zecile de mii de copii kieveni din adăposturile improvizate în stațiile de metrouri sau în case, emit și ele nonstop.

Imagini din Okhtyrka după atacul de la baza militară au fost publicat pe YouTube.

https://www.youtube.com/watch?v=dTIcbuxraC0

Citeşte întreaga ştire: LIVETEXT. Război în Ucraina. Corespondentul Libertatea transmite din Kiev: A început ziua 6, orașul e alb de zăpadă, oamenii așteaptă coloana de 70 de kilometri a rușilor, cea mai mare forță văzută în Europa de la Al Doilea Război Mondial

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.