Aducem în prim-plan un demnitar finlandez, pe Urho Kekkonen; în două rânduri prim-ministru şi preşedinte al Finlandei din 1956 până în 1982. Celor mai mulţi dintre români numele său nu le spune, poate, nimic; dar jurnalul intim pe care acesta l-a ţinut conţine referiri interesante la diferite întâlniri cu oficiali români, pe tărâm finlandez sau românesc. Aceasta, într-o perioadă în care România era vehement anti-sovietică, iar finlandezii încercau să evite orice acţiune neprietenoasă faţă de Rusia. Maurer, Mănescu, Ceauşescu sunt personaje în jurnalul lui Kekkonen, din care redăm mai jos cele mai interesante fragmente, aşezându-le în context. O observaţie: cultul personalităţii lui Ceauşescu era evident încă din 1969, chiar dacă era departe de a atinge practicile exacerbate de mai târziu.
Personalitatea preşedintelui Urho Kekkonen a marcat istoria Finlandei în a doua jumătate a secolului al XX-lea. După două mandate de prim-ministru (1950-1953 şi 1954-1956), Kekkonen a devenit preşedinte al ţării în urma alegerilor din 1956 şi va continua să exercite această funcţie până în 1982, fiind reales în mai multe rânduri. După Al Doilea Război Mondial, ţara sa se confrunta cu numeroase pericole şi riscuri, în primul rând venite din partea Moscovei. Pentru a menaja Uniunea Sovietică şi interesele sale, Finlanda a refuzat Planul Marshall şi a optat pentru o neutralitate prietenoasă faţă de sovietici, încercând să evite cu atenţie orice gest sau iniţiativă ce ar fi stârnit suspiciuni sau neîncredere din partea marelui vecin de la răsărit. Această politică fusese iniţiată de predecesorul său, Juho Paasikivi, iar Kekkonen a continuat-o cu multă înţelepciune, transformând Finlanda într-un model de prosperitate construită prin mijloace proprii, prin muncă şi seriozitate, eschivând tutela oricărei mari puteri.
mai mult la :
