Partidele care au câștigat alegerile din Finlanda spun NU aderării țării la NATO

0
1581

Majoritatea noilor deputaţi ai Parlamentului finlandez, care au fost aleşi duminica trecută, este împotriva aderării ţării lor la NATO, informează publicaţia „Helsingin Sanomat”, bazându-se pe declaraţiile acestora.
15+suomi+nato+sininen
Această poziţie este susţinută de 75% dintre parlamentari. Dintre deputaţii din rândul Partidului de Centru, care a câştigat alegerile din Finlanda, 91% se pronunţă îmopotriva aderării la NATO, iar din rândul „Finlandezilor Adevăraţi” şi social-democraţilor rezultatul este şi mai mare – 97%.

Doar unul din patru deputaţi sprijină aderarea Finlandei la blocul militar, aceştia fiind reprezentanţi ai Partidului Coaliția Națională, care ocupă locul trei după numărul de mandate, şi ai Partidului Popular Suedez din Finlanda (RKP).
Luna trecută, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirma că „nu este corect să dăm sfaturi Finlandei referitor la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică”. „Este foarte important pentru NATO să fie respectată poziţia Finlandei. Nu vom da sfaturi în acest sens” – a declarat Stoltenberg.
mai mult la :  http://activenews.ro/partidele-care-au-castigat-alegerile-din-finlanda-spun-nu-aderarii-tarii-la-nato_1897599.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.