Finlanda suspecteaza doua avioane ruse ca i-ar fi incalcat spatiul aerian, zburand fara permisiune deasupra Golfului Finlandei, a anuntat miercuri ministrul Apararii de la Helsinki, potrivit Reuters. Finlanda „imparte” cu Rusia 1.300 de kilometri de frontiera si mentine in general relatii cordiale cu statul vecin, insa criza din Ucraina a facut ca o serie de politicieni din aceasta tara membra a Uniunii Europene sa isi inaspreasca tonul fata de Moscova.
Un purtator de cuvant al Ministerului finlandez al Apararii a declarat ca aviatia din aceasta tara examineaza date privind o posibila incalcare a spatiului aerian. Oficialul finlandez a precizat ca avioanele suspectate erau aeronave de stat, termen folosit de regula pentru avioanele folosite in serviciile militare, vamale sau de politie.