Doamna Puşa, femeia care a dat cu succes Moldova pe Finlanda

0
1640

click pentru video:
Doamna Puşa, femeia care a dat cu succes Moldova pe Finlanda

Finlanda ii primeşte de ieri cu braţele deschise pe muncitorii romani, care nu au nevoie de permise de muncă la angajare. Asta poate şi datorită doamnei Elena din Băcau, ajunsă pe plaiuri nordice incă de acum 15 ani.

După ce a văzut că nu-i iese negoţul cu piei de ren şi blănuri de vulpe, romanca noastră s-a gandit să le arate finlandezilor cum se găteşte in inima Moldovei. Acum are sute de clienţi, care nu mai pot trăi fără celebrele plăcinte „poale-n brau” sau varza călită denumită, cum altfel decat „Elena”.

Cand a ajuns la Polul Nord, doamna Puşa avea 40 de ani şi visa la negoţ cu blănuri de vulpe şi ren. Cum nu rupea finlandeza, nu s-a putut tocmi cu vanzătorii. A lăsat moda pentru un restaurant din Helsinki. Ritmul nordicilor a scos-o insă din pepeni.

Doamna Puşa s-a ambiţionat şi a-nvăţat finlandeza in 3 ani de zile. A luat-o apoi pe cont propriu. Cu experienţa stransă şi un venit de 1500 de euro pe lună, prezenta garanţii să inchirieze un apartament in Espo, oraşul instăriţilor din Finlanda. Aici are o mană de clienţi care infulecă săptămană de săptămană vinetele şi icrele romaneşti. Doamna Puşa primeşte comanda prin telefon şi o execută in aceeaşi zi.

Ţara Lacurilor asigură peşte din belşug, iar doamna Puşa e bucuroasă că i-a invăţat pe finlandezi să mănance şi peşti cu oase, nu doar somon care nu e tocmai dulce. Nordicii i-au recunoscut talentul prin diplome de merit şi i-au mulţumit că foloseşte numai produse „de casă”.

Şi cum 2006 a fost un an bun, in februarie, de ziua ei, işi va cinsti fetele in oraşul la care visează in taină să ajungă de mulţi ani – Paris.

articol la ProTv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.