O ştire recentă de pe site-ul postului naţional de radio şi televiziune din Finlanda (yle.fi) arată că oficiali ai Uniunii Europene au ameninţat ţara scandinavă cu „deteriorarea fără precedent a reputaţiei sale şi presiuni politice” dacă Parlamentul nu va ratifica Planul european de redresare şi rezilienţă.
Aceasta este faţa hâdă a „democraţiei” europene. „Se pare că nu există niciun fel de respect pentru procesul democratic”, a scris Tuomas Malinen, profesor de economie la Universitatea din Helsinki, pe contul său de Twitter.
Ameninţările în stil mafiot din partea UE vin pe fondul deciziei Comitetului Constituţional din cadrul Parlamentului de a cere o majoritate de două treimi pentru aprobarea planului.
Premierul Sanna Marin a refuzat să răspundă întrebărilor presei privind identitatea oficialilor europeni, care au folosit aceste mijloace de „persuasiune” doar la telefon nu şi în scris, după cum mai arată articolul de pe site-ul Yle.
mai mult la /www.bursa.ro/