Suedia şi Finlanda sărbătoresc 250 de ani de libertate a presei

0
1543

Ambasadorul Suediei în România, Anneli Lindahl Kenny, şi ambasadorul Finlandei în România, Päivi Pohjanheimo, abordează tema libertăţii presei, esenţială în societăţile democratice.

O democraţie pe deplin funcţională depinde de consimţământul activ al oamenilor, iar ei pot forma o opinie numai atunci când sunt informaţi în mod corespunzător şi pe deplin. Acestea au fost motivaţiile parlamentarului finlandez, Anders Chydenius, atunci când, în anul 1776, a iniţiat în parlamentul Suediei, Actul Libertăţii Presei, prima lege din lume care garantează libertatea presei.
La acel moment, Suedia şi Finlanda formau un singur stat, iar anul acesta, pe 2 decembrie, cele două ţări sărbătoresc 250 de ani de la promulgarea acestui drept fundamental. Actul Libertăţii Presei, unul dintre cele mai liberale la acea vreme, a abolit cenzura, a făcut posibilă dezbaterea politică, inclusiv critica grupurilor conducătoare. Pentru prima dată, a fost decretat ca toate documentele administrative şi judiciare să fie publice, iar cetăţenii să aibă dreptul de a le accesa.
lib-presa
Două secole şi jumătate mai târziu, aceste drepturi fundamentale rămân adânc înrădăcinate în cultura noastră politică. Libertatea presei se află în centrul societăţilor noastre democratice, este piatra de temelie esenţială a bunei guvernări, o condiţie prealabilă pentru o societate justă, funcţională, deschisă, transparentă şi bazată pe încredere. Jurnalismul de calitate se bazează întotdeauna pe fapte reale şi pe acurateţe. În plus, transparenţa şi libertatea de exprimare sunt, de asemenea, printre cele mai bune mijloace de combatere a corupţiei.
Independenţa şi imparţialitatea mass-media joacă un rol esenţial în sporirea transparenţei. Suntem fericiţi să observăm că evoluţiile pozitive în lupta împotriva corupţiei în România sunt recunoscute de către mass-media dincolo de graniţele ţării. Timp de mai mulţi ani, Finlanda şi Suedia au fost clasate în topul Libertăţii Presei Mondiale (World Press Freedom index). Acest indice, realizat de către Reporterii fără Frontiere, precizează că libertatea presei în ţările noastre se bazează pe o legislaţie temeinică susţinută de o cultură autentică a libertăţii individuale.
Noi avem convingerea că acest lucru este rezultatul unei lungi tradiţii de deschidere a unei societăţi deschise. Accesul la informaţiile deţinute de autorităţile publice a fost asigurat. Un nivel ridicat de protecţie a sursei jurnaliştilor există. Conexiunile rapide la Internet sprijină accesul la informaţie al cetăţenilor şi o educaţie de calitate împreună cu o reţea de biblioteci publice promovează cunoştinţele cetăţenilor în ceea ce priveşte media. Cu toate acestea, cu ocazia aniversării a 250 de ani de la Actul Libertăţii Presei în Suedia şi Finlanda, regretăm să constatăm că, în domeniul mass-media, apar ameninţări în întreaga lume. Tot mai multe resurse sunt cheltuite pentru a răspândi propagandă şi dezinformare.
Noile tehnologii pot fi un factor de dezvoltare democratică. Dar, în acelaşi timp, acestea pot fi folosite şi ca un mijloc de a promova aspiraţii opuse şi pentru a răspândi informaţii false rapid şi la scară largă. Libera circulaţie a informaţiei este o platformă pentru o bună guvernare, o condiţie prealabilă pentru o societate funcţională, corectă şi transparentă, în care încrederea primează.
Datorită acestei libertăţi toate păsările au dreptul să zboare. Este important să continuăm sprijinul nostru pentru o mass-media independentă şi să asigurăm un mediu de lucru sigur pentru jurnalişti. Gândirea critică şi, în general, critica surselor sunt importante într-un flux constant de informaţii. Cetăţenii pot fi propriul lor judecător şi pot decide ceea ce este adevărat şi ceea ce nu este.
Există întotdeauna oameni care încearcă să abuzeze de libertăţile unei societăţi deschise. Nu putem răspunde folosind aceleaşi instrumente.Dezinformarea trebuie să fie combătută prin informare. Denaturarea informaţiilor trebuie să fie combătută cu adevărul. Atunci când susţinem valorile democratice şi libertăţile unei societăţi deschise jucăm pentru echipa câştigătoare!
Päivi Pohjanheimo                                            Anneli Lindahl Kenny
Ambasadorul Finlandei în România         Ambasadorul Suediei în România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.