Ponta efectuează o vizita oficiala în Finlanda

0
1522

Premierul Victor Ponta va face, luni și marți, două vizite oficiale în Finlanda și Lituania, pentru consolidarea dialogului politic, dinamizarea cooperării economice și asigurarea unei coordonări permanente pe teme europene. Șeful Guvernului tocmai a încheiat o vizită oficială în Turcia, unde s-a întâlnit cu omologul său de la Istanbul, Recep Tayyip Erdogan.

”Cele două vizite au ca obiectiv consolidarea dialogului politic bilateral la nivel înalt, dinamizarea cooperării, în special în domeniul economic, şi asigurarea unei coordonări permanente pe teme europene, în contextul în care Lituania deţine în prezent Preşedinţia Uniunii Europene, iar Finlanda va face parte din ţările alături de care România va asigura Preşedinţia UE în 2019”, transmite Guvernul într-un comunicat.

Victor Ponta va avea în Finlanda întrevederi cu omologul său Jyrki Katainen şi cu preşedintele Parlamentului, Eero Heinaluoma. De asemenea, primul-ministru va participa la un Forum economic organizat de FINPRO şi împreună cu ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică Mihnea Costoiu va lua parte la conferinţa pe educaţie Helsinki -Bucureşti, organizată de universitatea Aalto din Finlanda.
 

Ponta efectuează vizite oficiale în Lituania și Finlanda

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.