Nokia ar putea intra în FALIMENT ‎

0
290

Producătorul finlandez de telefoane mobile Nokia a anunţat joi că in primul trimestru al acestui an a inregistrat piereri nete de 929 milioane de euro, in condiţiile in care vanzările sale au scăzut cu 29%, pană la 7,354 miliarde de euro.

Cei de la Business Insider scriu că Nokia ar putea intra in faliment, pentru că in scurt timp va rămane fără cash.

Nokia mai are incă in balanță 4,9 miliarde de euro (cash minus datorii) și 9,8 miliarde de euro cash total, ceea ce este destul de mult, insă compania, scrie publicația citată, a pierdut foarte mulți bani trecand de la confortul de a avea bani la pierderi.

in ultimul an, Nokia a „ars” 1,5 miliarde de euro, din care 700 de milioane de euro doar in ultimul trimestru. Dacă va menține acest trend, companiei ii vor trebui 7 trimestre, adică mai puțin de doi ani, pentru a rămane fără cash.

Situația numerarului l-a făcut deja pe Stephen Elop, CEO-ul Nokia, să vorbească despre conservarea acestuia.

Pierderile anunţate de Nokia pentru T1 2012 contrastează cu profitul net de 344 milioane de euro inregistrat in T1 2011. De asemenea, pierderile inregistrate de cel mai mare producător mondial de telefoane mobile depăşesc estimările analiştilor intervievaţi de Dow Jones Newswires care mizau, in medie, pe pierderi de 554 milioane de euro.

Nokia a mai anunţat că in primele trei luni ale acestui an a vandut 82,7 milioane telefoane mobile la nivel mondial, in scădere faţă de 108 milioane in primele trei luni ale lui 2011. Pe regiuni, vanzările de telefoane Nokia in Europa au scăzut cu 32% in primul trimestru pană la 15,8 milioane unităţi, in timp ce pe piaţa din China vanzările de telefoane Nokia au scăzut cu 62% pană la 9,2 milioane unităţi.

Anul trecut Nokia a decis să inchidă fabrica din localitatea Jucu din judeţul Cluj, după ce a investit 60 de milioane de euro in această intreprindere inaugurată in 2008….

Nokia ar putea intra in FALIMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here