Finlandezii reabiliteaza svastica in scopuri caritabile

1
1901

Nu mai putin de 16.000 de inele de argint purtind semnul svasticii au fost vindute in Finlanda, la pretul de 60 de euro, in perioada premergatoare Craciunului, banii obtinuti urmind sa intre in contul Asociatiei Veteranilor de Razboi, care numara 80.000 de fosti combatanti din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Initiativa veteranilor a fost popularizata de mai multe personalitati finlandeze, printre care si un vicecampion olimpic la biatlon.

„Nu exista nici o confuzie in Finlanda. Pentru noi svastica nu este un simbol negativ”, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Veteranilor, care face referire si la descoperirile arheologice care dovedesc ca semnul crucii incirligate simboliza pacea si fericirea, cu mii de ani inainte de utilizarea sa de catre nazistii germani. Actiunea veteranilor aminteste de modul in care finlandezii au sprijinit efortul de razboi al fortelor aeriene, in 1940, cind Finlanda facea fata invaziei trupelor sovietice.

Populatia a donat atunci obiectele din metale pretioase, primind in schimb inele de fier. Acestea erau inscriptionate cu o svastica albastra, emblema fortelor aeriene. Trupele finlandeze au reusit sa faca fata, timp de aproape jumatate de an, unei armate sovietice de patru ori mai numeroase si dispunind de aproape 7.000 de tancuri si 4.000 de avioane, fata de cele 30 de tancuri si 130 de avioane ale Finlandei…. Cotidianul

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.