Finlanda, in alerta: Autoritatile suspecteaza un posibil atentat terorist asupra Parlamentului

0
231


Finlanda tratează cu seriozitate ameninţările cu privire la un atentat asupra Parlamentului formulate in cadrul unei conversaţii pe Internet in iulie, informează AFP.

„intotdeauna luăm lucrurile in serios, dacă există ameninţări impotriva Parlamentului, parlamentarilor sau oficialilor politici. intotdeauna”, a declarat, miercuri, Liinu Lehto-Seljavaara, o purtătoare de cuvant Serviciului finlandez de Securitate (Supo).

Ea răspundea astfel unei intrebări cu privire la informaţii de presă publicate de cotidianul Helsingin Sanomat, care afirmă că deţine fragmente dintr-o conversaţie pe un forum online criptat despre modul de a ucide parlamentari şi membri ai Guvernului intr-un atac armat.

Potrivit cotidianului, discuţia conţine zeci de mesaje cu privire la cel mai bun mijloc de a introduce arme in incinta Parlamentului, de a o părăsi nearestat şi despre potenţiale victime.

Această conversaţie a inceput la 20 iulie, ziua in care 12 persoane au fost ucise intr-un atac armat comis intr-un cinematograf din Aurora (Statele Unite) şi cu două zile inainte de marcarea atacurilor comise de către Anders Behring Breivik in Norvegia, care s-au soldat cu 77 de morţi.

mai mult :

Finlanda, in alerta: Autoritatile suspecteaza un posibil atentat terorist asupra Parlamentului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here