Finlanda a respins informaţia privind livrarea de arme în Ucraina

0
1911

Ministrul de externe al Finlandei, Erkki Tuomioja, a respins informaţia potrivit căreia ţara sa acordă ajutor militar Ucrainei. “Finlanda nu acordă ajutor militar Ucrainei. Ea ştie legile Uniunii Europene mult mai bine decât Rusia şi toate prevederile legate de exportul de armament sunt îndeplinite cu stricteţe” – a declarat şeful diplomaţiei finlandeze companiei de radio-televiziune YLE.
Erkki Tuomioja
Erkki Tuomioja a precizat că, oficial, Rusia nu a luat legătură cu autorităţile Finlandei în problema livrărilor de telemetre cu laser în Ucraina. “Din acest motiv, nici Finlanda nu intenţionează să ia legătura cu autorităţile ruse în această chestiune” – a declarat ministrul finlandez de externe. Amintim că, luni, Ministerul de Externe al Rusiei a primit o notă legată de livrarea în Ucraina de telemetre cu laser din Finlanda. În opinia MAE rus, decizia autorităţilor finlandeze “nu serveşte intereselor de restabilire a păcii şi a stabilităţii în Ucraina”.

http://www.rador.ro/2015/03/03/finlanda-a-respins-informatia-privind-livrarea-de-arme-in-ucraina/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.