Europenii cauta solutii economice la o intalnire intr-o statiune finlandeza din zona Cercului Polar

0
1797


Lideri europeni aflaţi in căutarea soluţiilor de stimulare a creşterii economice intr-o perioadă de austeritate s-au reunit in acest weekend la o cabană exclusivistă din lemn, aflată intr-o staţiune finlandeză din zona Cercului Polar, relatează Reuters, potrivit Mediafax.

Premierul finlandez Jyrki Katainen a găzduit un grup select de oficiali, precum comisarul pentru Economie Olli Rehn, membri ai Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi ai conducerii Băncii Centrale Europene, premierul Letoniei Valdis Dombrovskis şi ministrul Spaniol pentru UE, Inigo Mendez de Vigo.

Discuţiile se referă la comerţ, locuri de muncă, piaţa unică şi modificarea balanţelor de putere la nivel mondial.

„Tema discuţiilor se referă mai mult sau mai puţin la viitorul Europei. Trebuie să vedem cum ar trebui să fie dezvoltată Uniunea Europeană şi ce am invăţat din criză”, a afirmat Katainen.

Atenţia este concentrată pe soluţii de relansare economică, in special in zona euro, fără să se renunţe la reducerile de cheltuieli şi majorările de taxe asumate de liderii europeni in cadrul eforturilor de rezolvare a crizei datoriilor suverane.

Europenii cauta solutii economice la o intalnire intr-o statiune finlandeza din zona Cercului Polar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.