Cersetorii romi din Finlanda nu au legaturi cu crima organizata

0
552


Cerșetorii romi din Romania nu au nimic de-a face cu crima organizată, a declarat un expert din cadrul Departamentului pentru Servicii sociale și ingrijiri medicale din Helsinki, Jarmo Räihä, relatează postul public de televiziune finlandez YLE, in pagina electronică.
Jarmo Räihä a respins speculațiile apărute in ultimii ani potrivit cărora cerșetorii romi din Helsinki ar avea legături cu crima organizată.
„Unii ajung cu propriile mașini. Unii pasageri plătesc ca să fie aduși și iși finanțează călătoria cu venituri obținute din cerșit și colectarea sticlelor in Finlanda”, a explicat el.
Potivit lui, familiile de romi decid cum sunt distribuite locurile de cerșit din Helsinki și chiar țările in care romii merg să cerșească. Räihä subliniază că acest lucru nu echivalează cu crima organizată.
El susține interzicerea cerșitului, deoarece acest lucru ar transmite un mesaj cerșetorilor in țările lor de origine că nu are rost să vină in Finlanda să cerșească. Ca alternativă, el propune ca orașele să adopte norme care să le permită o intervenție efectivă mai mare.
Comentariile lui Räihä intervin după o nouă evaluare lansată de poliție care arată că nu există legături intre cerșetorii romi, crima organizată și traficul de persoane.
Poliția a investigat cazul unor cerșetori romi la inceputul lui iulie. Potrivit investigației, romii au venit in Helsinki pentru că așa au vrut și nu sunt victime ale traficului de persoane.
„Sunt aici in mod voluntar. Nimeni nu le ordonă nimic, ceea ce inseamnă că nu este implicat traficul de persoane”, a declarat inspectorul Kari Niinimäki din cadrul poliției din Helsinki.
in Helsinki, Partidul Național de Coaliție a cerut interzicerea cerșitului pe baza unor pretinse legături cu traficul de persoane și crima organizată.

mai mult la : Cersetorii romi din Finlanda nu au legaturi cu crima organizata

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here