Bloomberg: Finlanda, unul dintre criticii aspri ai Greciei, devine o verigă slabă a zonei euro

0
1543

Investitorii care se uită către periferia sudică a Europei pentru noi semne de criză ar trebui să privească în direcţie opusă, către Finlanda, unul dintre cei mai aspri critici ai Greciei, dar care devine o nouă verigă slabă a zonei euro, relatează Bloomberg.
alexander-stubb
Economia Finlandei, cel mai nordic membru al zonei euro, înregistrează una dintre cele mai slabe performanţe din regiune, parţial pentru că nu reuşeşte să construiască o piaţă a muncii competitivă, iar investitorii încep să evite o ţară care a creat companii precum Nokia şi UPM-Ky.
Cererea pentru o emisiune de obligaţiuni guvernamentale finlandeze pe termen de 10 ani, în valoare de 3 miliarde de euro, din luna august, a fost dezamăgitoare, potrivit Nordea Bank.
Economia Finlandei este pe cale să se contracte în 2015 petru al patrulea an consecutiv, potrivit estimărilor Guvernului, care l-au determinat pe Jan von Gerich, analist la Nordea, să scrie săptămâna trecută „Dumnezeule, au omorât toată creşterea!”.

„Faptul că performanţele economice ale Finlandei vor rămâne unele dintre cele mai scăzute din zona euro va afecta treptat obligaţiunile ţării mai mult decât până acum. Perspectiva obligaţiunilor finlandeze nu este pozitivă”, consideră von Gerich.
Finlanda a fost văzută ca un plasament sigur în perioada de vârf a crizei datoriilor din zona euro, iar aproximativ 90% dintre obligaţiuni sunt deţinute de investitorii străini.
http://www.mediafax.ro/economic/bloomberg-finlanda-unul-dintre-criticii-aspri-ai-greciei-devine-o-veriga-slaba-a-zonei-euro-14706050

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.