Antero Inkari: "Romania este extrem de interesanta pentru capitalul finlandez"

0
1576

Dupa intrarea Romaniei si Bulgariei in UE, interesul Finlandei pentru aceste doua tari a crescut simtitor, atat in domeniul comertului cat si in cel al investitiilor. Finlanda este tara cu una dintre cele mai performante economii din lume.

In ultima perioada au avut loc intalniri bilaterale romano-finlandeze in vederea apropierii comerciale, financiare si culturale intre cele doua tari. Dl. Antero Inkari, consilier al Ambasadei Finlandei la Bucuresti, ne-a oferit cateva informatii despre toate acestea.

– Ce v-a impresionat cand ati ajuns prima oara in Romania?

– Am ajuns in Romania acum mai bine de trei ani. Am sosit aici venind din Ungaria, cu masina, trecand pe la Sibiu si pe Valea Oltului, zone care m-au impresionat foarte mult. Cel mai uimitor lucru a fost sa descopar ca Romania este o tara cu o suprafata destul de mare, poate nu atat de mare ca Finlanda, dar mare.

– Ce stiati despre Romania inainte de a veni aici?

– Nu foarte multe lucruri, putina istorie, un pic despre perioada lui Ceausescu, cate ceva despre cultura romana si ca romanii sunt un popor cu un puternic simt sportiv, ca si finlandezii.

– Care este nivelul relatiilor diplomatice si al tranzactiilor economice dintre Finlanda si Romania?

– Finlanda are in mod traditional relatii foarte bune cu Romania, Bucurestiul a fost printre primele capitale din Europa care au recunoscut independenta Finlandei in 1917 si a stabilit relatii diplomatice cu aceasta tara, deschizandu-si ambasada la Helsinki, iar noi la Bucuresti. Cat priveste relatiile economice dintre Finlanda si Romania, acestea nu au un nivel foarte ridicat, nu a existat un schimb comercial foarte dezvoltat intre cele doua tari, dar acum comertul pare sa fie in plina crestere si chiar una rapida. Acum doua saptamani, ministrul finlandez al Afacerilor Externe si Dezvoltarii, dl. Paavo Vayrynen, a fost la Bucuresti insotit de o delegatie de oameni de afaceri. Exista un puternic interes finlandez pentru investitii in companii din Romania si Bulgaria. In 2006, exporturile finlandeze in Romania au crescut cu 42,2s, adica au atins un nivel de 130 milioane de euro, iar importurile din Romania catre Finlanda au crescut cu 26s, adica 59,3 milioane de euro. Aceasta tendinta a continuat si in primele luni ale lui 2007.

– Care sunt companiile finlandeze puternic implicate in Romania?

– Nokia este desigur cea mai mare dintre ele. Nokia va avea o fabrica de telefoane mobile la Cluj-Napoca. Vor fi investitii majore acolo, de 60 de milioane de euro, si acestei linii de productie i se vor alatura alte companii colaterale astfel incat intreaga suma pentru proiectul Nokia va atinge cifra de 200 milioane de euro. Mai sunt si alte companii finlandeze care investesc sau vor investi in Romania, nu atat de mari precum Nokia, dar destul de importante. Ma gandesc aici la Rautaruukki (Ruukki) producstor de sisteme integrate din metal care si-au stabilit sediul la Giurgiu, UPM-Kymmene Corporation, OMX Group, Automaster OY s.a. Nivelul investitiilor finlandeze, altele decat Nokia in Romania, va atinge aproximativ 100 de milioane de euro…..

articol complet la : Revista Flacara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.